Dacă ieri ne-a plimbat prin Las Vegas, azi Florin Pruteanu ne propune un drum până la Lake Tahoe şi o comparaţie între ce găsim acolo şi ce avem (sau am putea avea) în România.
„După cum bine știți, CSI nu mai înseamnă demult Comunitatea Statelor Independente, un fel de tranziție de la URSS la Rusia &co ci un grup de seriale care se ocupă cu rezolvarea crimelor „nenumărate” care se comit pe teritoriul Americii, atât de râvnit de a fi străbătut de către oamenii obișnuiți din toate colțurile lumii.
Am amintit de CSI (serialul) pentru că îndeobște imaginea Statelor Unite ale Americii, la noi acasă, este creată de seriale din acea categorie: crime, atacuri, pericole la tot pasul în cartiere rău famate. Ei bine, e adevărat, există astfel de locuri și nu puține. Spun asta din auzite că nu le-am cutreierat nici ziua nici noaptea. Îmi ajunge ce văd la CSI. Am întrebat însă în jurul meu și am aflat multe despre „acele” zone.
Și întrucât televiziunile își fac excelent datoria pe acest sector m-am gândit să îndulcesc cumva imaginea americană mai ales că am întâlnit peisaje de basm care rivalizează cu cele din România. N-am să fac clasamente în ceea ce privește minunățiile naturale: ele există pur și simplu și pentru ca noi să ne putem bucura de ele.
Lake Tahoe este vestit pentru abundența de frumusețe, pentru fiorul de care ești cuprins atunci când (aproape) incredibilul îți patrunde pe retină și rămâne acolo parcă (și poate) pentru totdeauna. Încercările noastre fundamental turistice de a transpune câte ceva din extraordinarul natural în bidimensionalitatea unor fotografii sunt doar menite să ajute și să stimuleze aducerile aminte atunci când vom fi departe de aceste minunății.
Nu e nici locul, nici timpul și, mai ales, nu sunt grăitorul necesar pentru a face o descriere decentă a ceea ce ochiul întâlnește aici iar mintea parcă se oprește în loc, precum un aparat de fotografiat care rămâne cu diafragma deschisă temându-se că, odată momentul trecut, el nu va mai reveni niciodată. Și poate că așa este simțind că îmi e greu să găsesc acum multe alte momente în care să citez: „clipă, rămâi!”…
Stiu, o să îmi spuneți că astfel de trăiri există și la noi acasă și vă voi da perfectă dreptate. Dar… Dar rememorați de câte ori, la noi acasă, „astfel de trăiri” nu sunt brusc întrerupte de un necioplit care zbiară chemându-și la ordine odrasla care nici măcar nu face ceva nepotrivit cu vârsta sa, de câte ori privirea se oprește pe un pet, o pungă de plastic sau pe o doza de bere (ieftina, mult mai ieftină decât în America dar ăsta e un alt episod…). Amintiți-vă tot ce vă deranjează în peisajul autohton, eliminați întreg „pachetul” și… vă veți trezi în America.
Americanii nu sunt deloc atașați ideii europene că individul trebuie să recileze. Filozofia lor este că pentru asta vom angaja oameni, îi vom plăti din banii celor care nu reciclează și toată lumea e mulțumită. Iarăși nu fac clasamente: am vazut ambele sisteme funcționând perfect. Problema noastră este că la noi nu merge nici unul, nici celălalt. Noi mimăm reciclarea iar hectarul de peturi pe care l-am văzut în lacul de la Bicaz poate că mai există… Dati-mi o veste bună și spuneți-mi că nu mai e acolo… Ar fi „un pas mic” pentru România dar unul uriaș pentru români. Am semăna un pic cu America!
(obișnuitul) PS: Lake Tahoe este o zonă cu, practic, criminalitate zero. Aici polițiștii se plictisesc… Dar despre ce fac ei când se plictisesc vorbim într-un alt episod…” – Florin Pruteanu
