Așa mi s-a adresat cineva la telefon ieri, știind probabil că mă enervează simpla întrebare, „ce faci”?
-Ce faci, stai de ploaie?
Asta pentru că ploua. Și ploua chiar foarte frumos.
Adevărul este că exact asta făceam, doar că nu îmi dădeam seama: adică stăteam de ploaie.
Statul ăsta „de ploaie” e un fel de a te feri din calea ei, a ploii, dar în același timp nu e un fel de a te speria de ploaie. „Statul de ploaie” e departe de „statul în ploaie”, dar nu e nici foarte aproape de statul de pomană. E clar că ai avea treabă doar că statul ăsta de ploaie te mai lasă un pic să respiri, să îți aduni gîndurile, chiar dacă asta nu înseamnă că ți le și ordonezi.
Statul de ploaie e un respiro neașteptat, dar binemeritat. E la fel de bine să stai de ploaie ca și cum ai sta în ploaie (există unii care adoră plimbările prin ploaie), doar că stînd de ploaie nu te uzi.
Te uiți, ca berbecul, cum plouă în jurul tău. Și-atît.
Bine, îți vine să pui mîna și să scrii o poezie, dar îți dai repede seama că nu ne putem pricepe cu toții chiar la orice.
Și te liniștești.
………………………………………………………………………………………
Oricum, să „stai de ploaie” e o expresie faină, trebuie să recunoașteți…
Cam printre cele mai frumoase…
1 comment
Să stai în ploaie. Să simți cum ploaia îți atinge fața. Poate fi o experiență unică. Pentru unii.