Azi mi-a bușit cineva mașina. Se mai întîmplă, așa am auzit că se spune. Practic spatele mașinii e făcut armonică. Nu mai pot umbla cu ea pînă nu se face nu știu ce constatare, iar aia nu se face decît în 30. Și pînă cînd mi-o și repară, se poate face 10-12 ianuarie. Dar nu asta-i povestea, că se mai întîmplă, așa cum auzit că se spune, repet… Povestea e alta.
Povestea e că îmi ardea buza fără mașină.
Și, în timp ce făceam pe-acolo hîrtii, mă gîndeam și la problema asta, ce fac fără mașină.
Și-atunci mi s-a întîmplat așa:
-cîțiva prieteni mi-au sărit în ajutor.
-unul dădea telefoane pentru mine și se ocupa de partea birocratică.
-alți trei, dintre care unul în străinătate fiind, în concediu, s-au oferit să îmi dea o mașină pînă cînd mi se repară asta.
După ce mi-a trecut sperietura cu accidentul și după ce am făcut partea cu hîrtiile am stat puțin pe un scaun. Așa cum stă omul, după ce îi mai trece…
Și-atunci mi-am dat seama că asta înseamnă prietenie adevărată. Să sară cineva pentru tine atunci cînd iți e mai greu, asta e mare lucru. Și uite că eu am avut nu unul, ci trei care mi-au sărit în ajutor.
Pînă la urmă mă aflam în situația ușor comică de a alege una dintre mașini, cu grija să nu-i supăr pe cei pe care îi refuz.
N-am cuvinte, ci doar mă înclin și le mulțumesc.
O să încerc să la întorc acest serviciu, văd eu cum fac…
1 comment
Tara Ospitaliera,NU?