Cu prilejul Zilei Naţionale a României, celebra Sală Aurie a Musikverein din Viena va găzdui pentru prima dată după 1961 o orchestră din România. Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania“ concertează alături de pianista Alexandra Dariescu, în data de 30 noiembrie, de la ora 19.30. Repertoriul cuprinde compoziţii de Dinu Lipatti, Edvard Grieg şi George Enescu, în prim-plan fiind lucrarea enesciană Pastorale-Fantaisie, prezentată în primă audiţie austriacă.
Cu acest concert debutează în Austria seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului României moderne. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României la Viena, cu sprijinul Fundaţiei Transilvania Leaders. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliul Judeţean Cluj şi Filarmonica de Stat „Transilvania“.
Program:
Dinu Lipatti – Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră, op. 3 (1936)
Edvard Grieg – Concertul pentru pian şi orchestră, în la minor, op. 16 (1868)
***
George Enescu – Pastorale-Fantaisie pour petit orchestre (1899; primă audiție în Austria)
George Enescu – Simfonia nr.1 în Mi bemol major, op. 13 (1905)
După al Doilea Război Mondial, Sala Mare a Musikverein a găzduit un singur concert al unei orchestre din România: Filarmonica Bucureşti şi solistul Ion Voicu au interpretat în 1961 Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major op. 9 de George Enescu, dirijată de George Georgescu.
Alte două concerte ale Filarmonicii Bucureşti în Sala Aurie a Musikverein, avându-l ca solist pe Dinu Lipatti, sub bagheta dirijorului George Georgescu, au avut loc în 1941. A fost interpretată lucrarea Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră (compoziţie de Lipatti, care va fi interpretată şi pe 30 noiembrie 2017), Suita nr. 2 pentru orchestra în Do major şi Rapsodia română de George Enescu.
Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat şi cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesorului Mark Stringer. În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii: Bernard Haitink la Lucerne Festival at Easter și Kurt Masur la Aurora Classical Festival. Colaborările sale includ concerte cu Konzerthausorchester Berlin, SWR Symphony Orchestra Stuttgart, Filarmonica Națională a Rusiei, Orchestra Academică de Stat a Rusiei „Evgheni Svetlanov“, Ulster Orchestra, Würth Philharmoniker, Orchestra Națională Radio din Bucureşti, Filarmonica „George Enescu“, precum și debuturi la Konzerthaus Berlin și Müpa Budapest cu ansamblul său de muzică veche, Musica Ricercata. În luna decembrie a acestui an, Gabriel Bebeşelea va înregistra, împreună cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, un compact disc cu lucrări de George Enescu.
Alexandra Dariescu s-a născut la Iaşi şi a început studiul pianului la vârsta de 7 ani cu Mihaela Constantin şi Cornelia Apostol. La vârstă de 17 ani s-a mutat în Marea Britanie unde a studiat cu Faye Mercer la Pocklington School, Mark Ray, Nelson Goerner, Alexander Melnikov şi Dina Parakhina la Conservatorul Regal din Manchester, Ronan O’Hora şi Imogen Cooper la Guildhall School of Music în Londra, cu Sir Andras Schiff în Elveţia şi SUA, cu Dimitri Bashkirov şi Menahem Pressler în Elveţia şi Phillippe Cassard în Franţa. În anul 2013, Alexandra Dariescu devine prima pianistă română care concertează la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Cea mai tânără muziciană distinsă cu Medalia Custodele Coroanei, Alexandra este ,,Ambasador Special al României“, deţinând paşaport diplomatic şi concertând în întreaga Europă, America de Sud, America de Nord, Africa de Sud şi Asia. Alexandra Dariescu este membră a Consiliului Fundaţiei Adept, Artist Onorific al Conservatorului Regal din Manchester şi preşedinte al Fundaţiei Music in Lyddington, Marea Britanie.
Filarmonica de Stat „Transilvania“ a fost înfiinţată în toamna anului 1955 şi s-a dezvoltat perpetuu atât datorită instrumentiştilor de valoare care au făcut parte din ansamblurile sale, cât şi marilor personalităţi dirijorale care s-au succedat la cârma orchestrei: Emil Simon, Erich Bergel şi Cristian Mandeal. În epoca recentă, după cunoscutul dirijor Nicolae Moldoveanu, dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania“ devine Gabriel Bebeşelea, care şi-a început colaborarea în această calitate în 2016.