Se găseau inclusiv la tutungerii aceste sticluțe magice. Practic, dacă erai băiat și n-aveai mașinuță din asta de udat, de Paști, nu existai.
Căutînd dacă s-a mai scris despre această mașină de plastic am găsit ceva pe această adresă : stiinta-pentru-toti.blogspot. com următoarele referiri care aparțin autorului Gligor Adrian Borza.
Iată ce spune despre asta:
„Parfumurile au fost produse la Fabrica Macul Roşu din Bucureşti (pe vremea respectivă totul trebuia să fie roşu), fabrica a funcţionat între 1952-1973, ulterior schimbandu-şi numele în Miraj, nume pe care şi l-a păstrat până în 1989. Câteva parfumuri s-au produs şi la Fabrica Nivea din Braşov, dar acelea, din cate ştiu eu, au fost toate ambalate în doze din aluminiu. Mintea mea le-a fotografiat pe toate, unora le mai ştiu şi mirosul. Cea mai veche sticlă de parfum pe care am memorat-o este una în forma de maşinuţă. Nu ştiu dacă avea un nume, cred că era o apă de colonie ieftină, care costa maxim 2 lei. Era ceva care, cred, încerca să reproducă o maşină rusească Pobeda„.
Mintea mea, ca și a autorului, se poate spune că a fotografiat la rîndul ei această formă de mașinuță și-mi amintesc și eu de mirosul „parfumului” dinăuntru…
Oricum, obiectul în sine era o găselniță genială (dincolo de kitsch-ul evident). Nu de alta, dar era practic: se termina parfumul, făceai refill. Se terminau Paștile, rămînea la colecție, ba unii copii se și jucau cu mașinuțele astea tot anul.