Marele Vigu a fost la Cluj. Și ne-a certat puțin

Foto: Patrițiu Abrudan

Zilele trecute, în biroul fostului vice-președinte al FRF, Patrițiu Abrudan, m-am întîlnit cu unul dintre idolii copilăriei mele: Iosif Vigu.

În vîrstă de aproape 65 de ani, pe care îi va împlini pe 15 mai, marele Vigu a venit cu treabă prin Cluj, dar primul drum pe care l-a făcut a fost la mormîntul lui Șteafan Kovacs.
Așa mi-a spus Vigu: “Cum e posibil, măi Ovidiu, să fie atît de dărăpănat un mormînt al unui om uriaș cum a fost Piști Kovacs? El nu prea mai are rude, dar la voi în oraș nu există primărie, sau cineva care să se ocupe ca locul să arate pe măsura numelui acestui simbol al Clujului, omul care a antrenat naționala și marele Ajax? Uite, îți dau eu numărul locului de veci, e 998, dă-l cuiva, nu se poate așa ceva…Păi dacă vine Cruyff din greșeală la Cluj și vede așa ceva, moare și el!”
Apoi mi-a povestit o fază spumoasă cu Piști Kovacs și marele Puskas Ferenc (cei doi mari antrenori fiind prieteni buni). Cică echipa națională era la un cantonament în Ungaria. Pe terenul de antrenament, cei doi, Kovacs și Puskas stăteau pe teren la taclale, înțelegîndu-se să meargă la o masă de seară, undeva în oraș. Vigu, care îl diviniza pe Puskas, s-a băgat în vorbă cu cei doi, cerîndu-le respectuos să îi însoțească la acea masă, măcar pentru o jumătate de oră. Puskas, îmbrăcat de stradă, i-a zis: “Băiete, dă-mi mingea. Uite, de aici, de la mijlocul terenului, eu o să trag un șut și am să lovesc fanionul de corner”. Și așa a făcut. „Acum încearcă și tu. Dacă reușești, vii cu noi.” Vigu a șutat și el, și a nimerit. Seara i s-a împlinit visul: el, alături de cei doi monștri sacri, la un restaurant luxos. Povești pe care le-a sorbit, uitînd să soarbă și din pahar. După exact o jumătate de oră, Piști Kovacs i-a spus: “Ioska, mulțumim frumos, ia un taxi și la culcare. Tu ești în cantonament.” Vigu a plecat, dar această amintire nu i-o va lua nimeni: el cu Puskas și Kovacs la restaurant.
În ziua de azi, Iosif Vigul lucrează alături de Zoltan Ritli la Satu Mare și este și observator în ligile inferioare. Nouă ne rămîne în minte ca fiind fundașul de fier care a jucat din 1966 pînă în 1979 la Steaua, fotbalistul care a adunat primul 400 de prezențe în prima ligă din istorie și omul care a deschis scorul în minutul 2 în acel memorabil 4-6 România-Iugoslavia, din 1977.
Iosif Vigu nu a uitat nimic din viața lui de fotbalist și nici de antrenorul pe care l-a respectat cel mai mult, Ștefan Kovacs.

PS Doar așa, pentru împătimiți, meciul acela nebun:
15 noiembrie 1977, preliminarii, România – Iugoslavia 4-6 (3-2)
Marcatori:  (2 Vigu, 40 Iordănescu, 43 Boloni, 67 Georgescu / 14, 51, 62 Susic, 18 Muzinic, 79 Trifunovic, 84 Filipovic)
Stadion: Steaua, Bucureşti, 30.000 spectatori
Arbitru: Delcourt (Belgia)

România: Dumitru Moraru – Florin Cheran, Alexandru Sătmăreanu (46 Vasile Dobrău), Stefan Sameş, Iosif Vigu – Ion Dumitru-cpt. (65 Mihai Romilă), Ladislau Boloni, Anghel Iordănescu – Zoltan Crişan, Dudu Georgescu, Constantin Zamfir. Antrenor: Ştefan Kovacs.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +5 (from 5 votes)
5.981 citiri

4 comments to Marele Vigu a fost la Cluj. Și ne-a certat puțin

Leave a Reply