Românii deţin tehnologia călătoriilor intergalactice

Tehnologia warp nu mai este doar un element SF din seria de filme Star Trek. Ea este cît se poate de reală şi este deţinută de români. De aici încolo, perspectivele noastre sînt nemărginite. Deja criza pare o glumă pentru noi. Este de ajuns să valorificăm această descoperire, să o împărţim (pe bani adevăraţi!) cu restul lumii şi să ne vedem liniştiţi de restul vieţii în huzur şi bogăţie, ca nişte rentieri. Toţi, dar absolut toţi vor dori să trăiască în România. Paradisul terestru va fi aici, în arealul carpato-danubiano-pontic.

O să vă întrebaţi de unde am scos chestia asta. Dacă nu cumva am înnebunit şi am luat-o, uşor, pe arătură. Însă dacă e să mă iau după banner-ul atîrnat pe unul dintre blocurile din Piaţa Cipariu care face reclamă GPS-urilor Smailo, atunci îmi veţi da dreptate.

Hai să luăm o foaie de hîrtie, un pix şi să facem aritmetică. Conform display-ului afişat pe ecranul GPS-ului Smailo, lăsînd la o parte faptul că prima curbă la dreapta este după 480 de kilometri (apropo, cine zice că nu avem şosele şi autostrăzi, din moment ce există drumuri unde trebuie să cîrmeşti volanul la dreapta abia după 480 de kilometri?), distanţa pînă la destinaţie este de 700 de kilometri, iar timpul estimat parcurgerii acestei distanţe este de 1 minut şi 21 de secunde. Am calculat de trei ori: viteza medie orară este de 31.111,11 kilometri pe oră. Şi vorbim de o simplă maşină care poate prinde vreo coloană, poate unul dintre blocajele zilnice de pe DN1 din cauza vreunui tir răsturnat sau una dintre proverbialele căruţe. Păi, vă daţi seama, dacă extindem tehnologia la aparatele de zbor, americanii, cu toată tehnologia lor şi cu sutele de miliarde de dolari băgate în programele spaţiale, pot să ne pupe fix în fund.

Parcă mă şi văd peste cîţiva ani la bordul unei maşini, asemeni căpitanului Jean-Luc Picard pe Enterprise, lovindu-mă uşor cu mîna pe piept şi dînd, plictisit, comanda: ENGAGE!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
4.115 citiri

8 comments to Românii deţin tehnologia călătoriilor intergalactice

  • Marius

    Pare o alternativa mult mai buna decat mersul cu trenul care face de la cj la constanta 12 ore, o medie orara de aprox 45 km. :=))

  • Donkey

    Cristi, începi să îmbătrâneşti. Iar ţi-a scăpat esenţialul reclamei. E adevărat, prima curbă la dreapta poate fi după 480 km dar aparatul din reclamă nu este doar un GPS, e un “fortune teller” care îţi spune că s-ar putea s-o “coteşti” chiar după un minut şi câteva secunde direct în tirul răsturnat sau în căruţa proverbială. Dacă aşa privim lucrurile, nici partea cu viitoarea curbă la dreapta nu mai pare o eroare. Ea se va realiza în plan vertical…

  • cristian bara

    Crezi că acolo, sus, în ceruri, e la 480 km?

  • cristian bara

    Vezi, asta e încă o descoperire cu care ne-am putea scoate!

  • Donkey

    Nu, la 480 km o coteşti la dreapta…

  • ovidiu blag

    eu nu ma descurc cu un gps adevarat, d-apoi cu asta

  • Play

    Cat de plictisit si lipsit de subiecte poti fi ca si ziarist sa-ti pierzi timpul cu astfel de articole?
    Ma asteptam la mai mult din partea ta, draga Cristi …

  • cristian bara

    Dragă Play!
    1. Faptul că, poate, lucrezi pentru Arobs sau pentru firma de publicitate nu mă deranjează absolut deloc
    2. Dacă tot au dat banner-ul jos, înseamnă că cineva şi-a dat seama de penibilul situaţiei
    3. Un ziarist trebuie, obligatoriu, să fie atent la detalii, la amănunte, şi nu să le ignore sau să treacă mai departe pe lîngă ele, pe principiul pur românesc “Lasă că e bine şi aşa” sau “mulţi văd, puţini pricep”
    4. aştept cu interes să-mi pasezi nişte subiecte tari, adevărate

Leave a Reply