Kilimanjaro 2011

Scrisoarea prietenei noastre, Camelia Manea, şi fotografiile, „cu care să ne mândrim că am fost pe Kilimanjaro”, aşa cum scria mai deunăzi Ovidiu Blag, au sosit în miez de noapte prin mail. Interesant este faptul că, în acelaşi timp, Camelia intra tiptil în casele noastre prin intermediul unei frumoase emisiuni de la TVR 3, Regionalia, în timpul căreia rândurile scrise de Camelia chiar la faţa locului, în Africa, şi postate pe PMOB aici, au constituit o principală sursă de informare a realizatoarei emisiunii. Dar s-o las pe Camelia Manea să ne povestească…

Dragii mei,
Îmi cer scuze că nu am scris mai degrabă, aşa cum fac toţi, ca să se fălească pentru ca au ajuns sus… Mi-a trebuit ceva timp să mă adun, eu nu dau drumul ideilor chiar aşa, pe fugă, îmi place să stau şi să le mai „pritocesc” un pic… În plus, timp de vreo 3 zile, am avut o stare ciudată de ameţeală şi neputinţa, ca un fel de imponderabilitate – nu-mi mai găseam locul nicicum -şi toate erau dublate de  blocaj creator şi mizerie intelectuală – vezi toate măgăriile astea care sunt primprejur şi nu te inspiră deloc.. din contră!!!

Sper că voi mă înţelegeţi, n-a fost putin lucru să merg pe vârf, apoi să continuu cu programul de Bushmen, Datoga Village, safari la NgoroNgoro şi Lake Manyara, plus zilele de Zanzibar cu periculoasele radiaţii solare tipice zonelor ecuatoriale şi trezire forţată în  incantaţii musulmane de la ora 5.00 dimineaţa. Toate mi s-au întâmplat pe fondul unor probleme de sănătate pe care le aveam de la plecarea de acasă şi pe care a trebuit să le rezolv la faţa locului, cum s-a putut mai bine.

Pe munte am prins vreme proastă, începuse deja sezonul ploios şi parcă tot masivul se răzvrătea. Apoi, a mai fost grija de a fi cu un grup de începători, unii cu probleme de aclimatizare, alţii ignoranţi cu privire la echipament şi dietă, alţii pur şi simplu needucaţi şi foarte „offensive”. Dar e bine ca s-a incheiat cu bine! Acum toata lumea-i multumita, blogopedalează şi pune poze pe „Facebook”.

Eu vă trimit un textulet pe care l-am scris imediat după ascensiune, am adaugat doar versurile la cântecul „Kilimanjaro, Kilimanjaro” , îl veţi asculta urmând linkurile pe care vi le-am indicat… Sper să vă facă plăcere ceea ce veţi citi şi audia. Pentru mine, faptul ca am împărţit bucuria ascensiunii pe unul dintre cele „7 Summits” – vârfurile de top din toata lumea – mă face să prind aripi.

E frumos să ai prieteni atât de destoinici, ar trebui să găsesc şi eu o modalitate să mă fălesc cu voi… Vă mulţumesc că existaţi!

Camelia

PS. O să mai avem multe de povestit, am avut zile atât de pline, măcar să găsesc timp să pomenim despre lucruri care nu mi s-au mai întâmplat – tura de capcane pentru caracatiţe în Oceanul Indian, vânătoare de păsări cu bushmen, recoltarea nucilor de cocos, snorkelling la reciful de pe Coasta de Est, Spicy Tour… Eheeeeeei, a fost tare frumos!

The gleaming glaciers of Kilimanjaro…

Muntele acesta cu nume misterios – jumătate împrumutat din Kiswahili – kilima (adică „munticel”) şi jumătate preluat din graiul localnicilor Chagga, care sălăşluiesc pe pantele sudice ale muntelui şi i-au împrumutat „porecla” Njaro (termen care se referă la un personaj fabulos, un fel de demon fioros care adduce gerul) – atrage ca un magnet! Ani de zile visasem cu ochii deschişi să păşesc pe marginea Gheţarului Kibo! Sau să parcurg şi eu la pas creasta dintre Stella Point şi Uhuru Peak. Snows of Kilimanjaro… Ce-i atrăgea pe scriitorii de talia lui Hemingway să vorbească de muntele fabulos al Africii? Care să fie misterul acestui masiv care nu-şi dezvăluie vârful acoperit de nea decât dimineaţa, după răsărit, şi seara, în preajma apusului? Ce poate fi mai înălţător decât să te trezeşti – epuizat şi ars pe faţă – pe Acoperişul Africii? 5896 de metri şi un zâmbet de recunoştinţă cerurilor pentru că s-au deschis să primească bucuria unei ascensiuni reuşite!
Kilimanjaro nu e doar un mit! Gheţarii săi strălucitori, pantele abrupte acoperite de cenuşă vulcanică, corola de nori dimprejurul vârfului Uhuru, cel mai înalt din întreg masivul – de fapt, un colos blând, veşnic înfofolit cu o cuşmă albă de zăpadă – toate acestea fac din Muntele Kilimanjaro un tărâm magnific. Statuar şi neclintit, ridicat sfidător chiar din mijlocul câmpiilor dimprejurul orăşelului tanzanian Moshi, Kilimanjaro incită instantaneu! Aproximativ 35.000 de vizitatori cedează chemării tăcute a muntelui cu cea mai variată configuraţie climatică de pe glob şi se lansează în ascensiune pe una dintre cele 5 rute principale. Este o provocare şi, dintre toţi, 30% reuşesc să ajungă pe vârf. Alţi 30-40% dintre temerari ating Gilman’s Point (5681 de metri) sau Stella Point (5730 de metri), apoi se întorc fericiţi din lumea gheţurilor sacre. Pentru africani, Kilimanjaro chiar este un munte sacru, care inspiră veneraţie şi chiar o uşoară teamă – de necunoscut, de intangibil, de înalt! Urcăm agale (Pole-Pole!) alături de ghid şi de porteri şi, din când în când, incantaţiile cântecului intonat de ei le ritmează paşii, cuprinzând miraculous zările şi creează un sentiment straniu de sacru şi nepermis:

„Kilimanjaro, Kilimanjaro…”
Kilimanjaro, Kilimanjaro,
Kilimanjaro, mlima mrefu sana.
Na Mawenzi, na Mawenzi,
Na Mawenzi, mlima mrefu sana.
Ewe nyoka, ewe nyoka,
Ewe nyoka, mbona waninzungukaa.
Wanizunguka Wanizunguka
Wanizunguka – Wataka Kunila Nyama
Kunila Nyama Kunila Nyama
Kunila Nyama – Mbona Wanizunguka

Chiar dacă veţi atinge vârful sau nu, veţi descoperi că acest munte este fascinant şi ceva din suflul rece al demonului Njaro continuă să vă răvăşească mult timp după aceea. (Camelia Manea)

Mihai Vasile

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia