Cea de a șaptea ediție a Cupei Liceelor la fotbal a fost prefațată astăzi, la Vila Meridian, unde a avut loc tragerea la sorți a grupelor. Această competiție de anvergură la nivelul liceelor a fost onorată cum se cuvine, la conferința de presă participînd președintele Asociației Județene de Fotbal-Patrițiu Abrudan, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret-Constantin Răduță, inspectorul de sport al Inspectoratului Școlar Județean-Ioan Cătinaș, consilierul președintelui Consiliului Județean-Radu Rațiu și în premieră, antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj-Ionuț Badea. Această tradițională competiție, ajunsă la a șaptea ediție, care se desfășoară în fiecare an în luna mai este organizată de către Fundația Civica și reunește la start 27 de licee clujene, repartizate în 8 grupe preliminare, din fiecare grupă urmînd să se califice în faza eliminatorie cîte 2 formații.
Merite deosebite în organizarea din acest an le are Consiliul Județean Cluj, dar și Primăria și Consiliul local, care au inclus competiția sub auspiciile Zilelor Clujului.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Județeană de Fotbal Cluj sînt alți piloni pe care se sprijină această competiție devenită una în care elevii clujeni au un cadru de exprimare la nivel înalt.
Iată și cîteva dintre declarațiile celor prezenți:
Ionuț Badea, antrenorul Universității Cluj:
„Sînt absolut impresionat de anvergura pe care o are această competiție, nu mi-aș fi închipuit că un număr atît de mare de profesori de sport și mai ales elevii școlilor înscrise pot să participe cu atît entuziasm la o asemenea competiție. Această desfășurare de forțe mă face să mă simt onorat că sînt prezent aici, îi felicit pe toți participanții și le doresc mult succes în această cupă a liceelor. Pentru că finala turneului este doar la cîteva zile distanță de terminarea campionatului ligii întîi, voi rămîne la Cluj și voi participa în calitate de jucător la meciul demonstrativ care am înțeles că se va organiza în ziua de 8 iunie”
Patrițiu Abrudan, președintele AJF:
„Am sprijinit această competiție și pe vremea cînd eram vicepreședintele Federației Române de Fotbal, atunci cînd am chiar făcut eforturi pentru ca ea să intre în calendarul FRF, dar lucrurile nu s-au concretizat, din păcate. Acum, din calitatea mea, de președinte al Asociației Județene de Fotbal, am să monitorizez această cupă și sper ca să se desfășoare și în acest an în cele mai bune condițiuni”
Constantin Răduță, director DJST:
„Sîntem foarte interesați de astfel de competiții, care vin să umple un gol în ceea ce privește sportul la acest nivel. Tragem nădejde ca spiritul de fair-play să domnească și să fie un turneu atractiv pentru public. Le doresc succes tuturor competitorilor și fie să cîștige cel mai bun”
Radu Rațiu, Consiliul Județean:
„Faptul că noul stadion din Cluj este pe cale să se finalizeze certifică atenția noastră înspre sport. Asta nu înseamnă că ne limităm doar la acest obiectiv. Ne interesează în mod deosebit ca publicul larg să aibă acces la fenomenul sportiv și tocmai de aceea încurajăm o astfel de competiție, care și-a cîștigat deja un loc de frunte, binemeritat, în cadrul programului sportiv al liceenilor”
Meciurile din cadrul grupelor vor avea loc la Baza Unirea din cartierul Mănăștur, începînd cu data de 20 mai.
Semifinalele și finalele competiției se vor disputa în Sala Sporturilor Horia Demian, în zilele de 7 și 8 iunie.
Partenerii media ai evenimentului, TVR Cluj, Radio Cluj, Gazeta Sporturilor, www.ftr.ro și www.ovidiublag.ro, vor mediatiza evenimentul.
TVR Cluj va transmite finalele din data de 8 iunie, inclusiv meciul demonstrativ care va opune o selecționată a fotbaliștilor uneia formată din profesorii de liceu. De asemenea, în premieră, la unul dintre meciurile demonstrative a fost invitată și o selecționată a blogosferei (bloggeri și twitteriști-cei care au fost campioni naționali în acest an)
Pe www.ovidiublag.ro vom crea o secțiune specială, în care veți fi informați zilnic despre această competiție.
PS Sus, în dreapta, sub mutra mea, am creat o secțiune specială-Cupa Liceelor

7 comentarii
ovidiu, daca se joaca pe Unirea, de ce semifinalele si finala sunt in sala? Nu ar fi normal sa fie tot afara? In rest bafta!
daca vrei iti rapund, deși cam reiese din program: pentru că e foarte greu să transmiți live la televizor de la baza unirea, ar fi chiar o premiera daca as reuși așa ceva.
[…] Cupa Liceelor la fotbal, edi?ia a ?aptea, avanpremier? | Ovidiu Blag […]
Salut.Ieri am jucat contra lui anghel salighni..a fost un om care a facut poze la apaczai-salighini…unde pot sa fac rost de poze?
Vineri am jucat cu ei dela ora 1
o sa aveti pozele cel tirziu miine, duminica, o sa va dau eu linkul
Salut. Ai pus pozele de joi ? :d
Sferturile…