FIFA l-a interzis pe Mohamed bin Hammam, pe viață din toate competițiile spotive, naționale și internaționale; Sute de cupluri homosexuale și-au spus „Da” în New York, în prima zi în care acest lucru este legal.
Euronews: Belgia a devenit a doua țară din Europa, după Franța, care interzice burqa – vălul islamic purtat de femei. Femeile care poartă vălul islamic riscă o amendă de la 130 euro și să petreacă o săptămână în închisoare.
CNN: Comisia de etică a FIFA i-a interzis accesul pe viață lui Mohamed bin Hammam din toate competițile legate de fotbal. Decizia a venit după ce bin Hammam a încercat să mituiască mai mulți oficiali pentru ca aceștia să îl voteze pentru funcția de președinte al federației internaționale de fotbal.
Reuters: Sute de cupluri de același sex s-au înghesuit să se căsătorească în New York, în prima zi în care acest lucru este legal. New York este al şaselea şi cel mai mare stat din SUA, care permite căsătoriile între homosexuali. Celelalte state sunt Connecticut, Iowa, Massachusetts, New Hampshire, Vermont şi Districtul Columbia.