Locurile mele secrete

Sfîntul Gheorghe ucîgînd balaurul

De două zile plec de acasă la ora 7 dimineața. Așa s-a nimerit.Și am întîlniri de la 08.00. Și cum nu pot face foarte multe lucruri dacă nu mănînc înainte, trebuie să iau micul dejun la o oră imposibilă pentru mine. Și atunci am inventat o chestie, una care m-a făcut ca de două zile să îmi placă foarte mult diminețile.

Așadar, am făcut așa:

Am coborît în oraș, am luat-o pe Eroilor, unde am și parcat, în dreptul Bisericii Minoriților. Mi-am luat o sana mare, doi covrigi cu sare și un baton cald cu mozzarella (de la firma aia, Petru, mie îmi place). Apoi am urcat din nou în mașină, am luat-o pe la Conservator, și am parcat exact la  biserica reformată de pe Kogălniceanu, fix în fața statuii cu Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul.

Ansamblul acesta e pe locul  întîi în topul preferințelor mele în materie de “locuri secrete” din Cluj (știu că nu sînt original, am mai auzit și la alții parte din povestea asta, dar nu contează).

Să continuăm. Dacă nu știți, dar dacă știți atunci mă înțelegeți cu atît mai mult, soarele bate (sau răsare, în sfîrșit), dimineața, cam din spatele statuii, astfel încît locul se luminează treptat, într-un fel misterios și spectaculos totodată. Asta pe mine mă face să mă simt fantastic, mă liniștește (nu că aș fi eu foarte agitat, mai ales la ora aia), mă binedispune.

Și uite așa, în acest peisaj de vis, care nu are nimic din agitația din Cluj de peste zi, cu mîrlanii care claxonează, cu alții care te agresează în fel și chip, mi-am scos, meticulos, pe un șervețel, micul dejun. Am desfăcut sticluța aia plăsticoasă de sana, am fost atent să nu mă stropesc pe tricou (știți că întotdeauna sar stropi, dacă nu ești atent), am mușcat din aluatul ăla de corn cu mozzarella încă aburind (asta știți că nu e chiar cea mai sănătoasă mîncare-aluatul), am înmuiat îmbucătura cu o gură de sana și m-am uitat ba la biserică, ba la statuie, ba spre soare, ba înspre trotuarele încă pline de apă de după ploile care cad în cursul nopții.

Încet-încet m-a luat cu un fel de moliciune-bună, aproape cu somn, atît îmi era de bine. Îmi venea să mă întorc acasă și să mai dorm, ce mai încolo și încoace. Mîncare bună, simplă, “peisage”, liniște, frumos, curat, miresme…

Practic păleau în fața unui asemenea moment toate planurile mele “materiale”, palpabile, reale. Și totuși, am tras de mine, m-am desprins din mrejele astea, am adunat miezii, cutia goală, le-am dus la gunoi și i-am dat doi lei unei cerșetoare bătrîne. Mă trezeam, ușurel, așa, la realitate. Apoi mi-am “golit” și ziua, m-am întîlnit cu tot felul de oameni, am vorbit chestii complicate, ce să vă mai povestesc…știți și voi cum e.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
2.140 citiri

4 comments to Locurile mele secrete

  • Sa stii ca si mie imi place foarte mult strada aceea. Are un farmec aparte, mai ales in zona aia unde ti-ai luat tu micul dejun 🙂
    Iar la biserica erau pe vremuri niste concerte de orga grozave.
    Iti dai seama ce atmosfera este pe strada aceea cand se aude si orga …
    Cat de repede trebuie sa fac o plimbare pe-acolo , ca deja simt mirosul teilor din zona .

  • raimonda

    aminteste-mi sambata sa te intreb ceva legat de aceasta statuie…

  • tibi f

    am fost si eru recent, in plimbare…miros teii de mori!

  • IC XC NI KA

    originalul statuii e in curtea castelului din praga.

    la senzatia de bine a acelui moment a contribuit combinatia “dimineata – asfalt putin ud – soare – liniste”. aceasta asociere e imbatabila.

Leave a Reply