Un reporter BBC și-a pierdut viața în Afganistan

Un tribunal tunisian l-a condamnat pe fostul președinte, Zein Al-Abidine Ben Ali la 16 ani de închisoare; Şeful forţelor armate rebele libiene a fost ucis de pistolari.

BBC: Insurgenții au folosit bombe și arme pentru a ataca orașul Tarin Kowt, din sudul Afganistanului. În urma atacului 22 de persoane au fost ucise. Printre acestea se află și Ahmed Omed Khpulwak, reporter pentru serviciul radio BBC, secția paștună. “BBC şi lumea întreagă sunt recunoscători pentru jurnalişti ca Ahmed Omed care și-au riscat viaţa pentru a transmite din locuri periculoase”, a declarat Peter Horrocks, directorul BBC Global News.

Reuters: Un tribunal tunisian i-a condamnat pe fostul preşedintele Zein Al-Abidine Ben Ali şi pe ginerele său la 16 ani de închisoare pentru fapte de corupție. Instanţa a dispus, de asemenea, ca Ben Ali şi omul de afaceri Sakher al-Materi, care au fost judecaţi in absență, să plătească 97 milioane de dinari (70.65 milioane dolari), fiecare.  Nisrine Ben Ali, fiica fostului președinte, a fost condamnată la 8 ani de închisoare în absenţă şi să plătească o amendă de 50 de milioane de dinari. Fostul președinte a fugit cu membrii familiei sale în Arabia Saudită, unde este acum în exil.

Al Jazeera: Abdel Fattah Younes, șeful forțelor armate rebele libiene a fost ucis chiar înainte de a ajunge pentru a fi interogat de către autorităţile libaneze rebele. Acesta a fost reținut de către forțele de securitate rebele, familia lui fiind suspectată că ar putea avea în continuare legături cu regimul lui Moammar Gadhafi. Younes a fost ministru de Interne a lui Gaddafi înainte de a fugi la rebelii, la începutul revoltei care a început în februarie.  Moartea lui Younes a fost anunțată într-o declarație de presă susținută de Mustafa Abdul Jalil, liderul „Consiliului Național de Tranziție” – organismul politic al rebelilor libieni. Acesta a declarat reporterilor că forțele de securitate rebele l-au arestat pe șeful grupului din spatele uciderii dar nu a oferit mai multe detalii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
2.589 citiri

Leave a Reply