Ziua de 8 iunie 2011 a fost ziua finalelor la Cupa Liceelor. În finala mică cei de la “Transporturi” s-au impus în faţa celor de la “Tehnofrig”, scor 3-2, în timp ce în finala mare, meci transmis în direct de TVR Cluj, “Anghel Saligny” a câştigat duelul cu cei de la “Augustin Maior”, scor 2-1.
După cele două finale şi înainte de festivitatea de premiere, spectatorii din Sala Sporturilor “Horia Demian” s-au putut delecta cu un triunghiular inedit între profesori, fotbalişti şi twitterişti.
Au fost 3 meciuri a câte 15 minute fiecare, două dintre acestea fiind transmise în direct de TVR Cluj. (O galerie foto de la acest triunghiular a fost realizată de prietenul Rus Daniel şi o puteţi vedea aici).
Organizatorii promit să realizeze şi în ediţia din acest an a Cupei Liceelor, competiţie ce se va desfăşura în perioada 19 mai – 5 iunie 2012, un eveniment asemănător în cadrul căruia bloggerii clujeni sunt invitaţi să-şi măsoare forţele cu fotbalişti şi cu profesori. Dacă în ce priveste pozele îl avem pe Rus Daniel, de triunghiularul dintre bloggeri, profesori şi fotbalişti, se va ocupa Daniel Rus.
Deja a început numărătoarea inversă până la startul ediţiei din acest an a Cupei Liceelor. Până liceenii şi bloggerii se antrenează, noi vom încerca să vă ţinem la curent cu toate detaliile legate de această competiţie.
1 comment
[…] în acest an organizatorii şi-au amintit de noi, ăştia cu tastatură şi smartphone. Ne-au invitat şi trebuie să-i onorăm cu prezenţa. Mai mult, trebuie să facem o figură mult mai frumoasă, […]