Foto Mircea Roșca
Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
De cele mai multe ori cînd povestim chestia asta interlocutorii noștri mor de rîs. Și-atunci am hotărît să dăm din casă și să vă amuzăm și pe voi preț de cîteva secunde, că tot e o zi mohorîtă afară și-ar merge un zîmbet, ne gîndim…
Plus că prin 2012 v-am promis că vă povestim faza, și-am uitat.
Așadar: Roland Garros, 2014, players lounge. Acolo stăteam, că aveam badge VIP ca însoțitori ai jucătoarei Anca Barna (Germania, fiica lui Mircea, pe atunci locul 42 WTA).
Și, în consecință, cam pe acolo și mîncam, un fel de împinge-tava cu ștaif, pentru marii sportivi prezenți la Roland Garros.
Și mîncam de-alea, cu somon, cu fructe de mare, cu paste, cu chestii.
Dar stînd eu pe-acolo zile întregi, mă prind că la capătul benzii era un loc de unde puteai să-ți iei niște lucruri fără bani: castraveți murați, niște paste, brînzeturi gen parmezan, sosuri și alte lucruri din astea, mărunte să le zicem.
Și-atunci mă hotărăsc și-i spun lui Mircea:
-Azi mănînc ce vînez, fii atent!, și mă duc în colțul acela magic, pîș-pîș, să nu atrag atenția.
Mircea se întoarce cu ditamai somonul iar eu îmi umplu farfuria cu niște paste peste care pun parmezan și-un pic de sos roșu dintr-un plic.
El cu „farfuriocul”, eu cu pastele mele.
Îl văd că mă pîndește…
Încep să mănînc…
Îl văd cum mustăcește…
Continui să mănînc…Și mă apuc și să vorbesc:
-Mircea, totuși, ce chestie, mi-am pus doar o mînă de parmezan și dacă ai ști ce gust pregnant de brînză le-a dat macaroanelor ăstora….
Și-atunci el nu mai poate. Stropește cu ce-are în gură în direcția mea, nemaiputîndu-și stăpîni apoi un rîs absolut molipsitor.
Mă uit cum rîde, zîmbesc și eu și aștept, totuși, poanta, să putem rîde amîndoi…
Și-mi zice:
-Mă, Ovi, tu nu vezi că mănînci brînză cu brînză? Păi alea ce le ai în farfurie nu-s macaroane, îs tot brînză, numa au formă de macaroane…Normal că au gust de brînză toate alea de la tine din farfurie, pentru că îs brînză toate. Să mănînînci brînză cu brînză și să zici că au gust de brînză asta e o mare descoperire, ce să zic…
Și rîdem, și rîdem, și rîdem, de încep să se uite oamenii la noi…
Apoi povestim și repovestim întîmplarea, și rîdem iar…
Iar acum, peste ani, cînd ne amintim, rîdem din nou…
Că așa-i cînd faci economii, ești de rîs…, hahahahaha.
