Chiar dacă vedetele Cupei Liceelor NeuronKid 2016 sunt elevii, cei care trag tare pe teren pentru culorile școlii pe care o reprezintă și care oferă spectacolul de care scriem aici în fiecare zi pe parcursul competiției, ne dorim să-i scoatem în fața reflectoarelor și pe cei care-i coordonează, care le dau celor tineri un sfat, un îndemn pozitiv sau o încurajare. Desigur, ne referim aici la profesorii de sport.
Dacă ieri am scris despre inimosul dascăl Ilie Lazăr, astăzi vă spunem câteva vorbe despre Sorana Herța. Prezentă la Cupa Liceelor Neuronkid 2016 în calitate de antrenoare a selecționatei liceului Gheorghe Șincai, Sorana Herța și-a declarat simpatia pentru această competiție. Ea și-a menținut entuziasmul intact mereu, deși nu a putut beneficia de serviciile celor mai buni jucători ai echipei sale, prepoderent elevi în clasa a XII-a, intrați deja în febra pregătirii pentru BAC.
Sorana a început să predea în anul 2005 și a continuat pe linia profesoratului până în 2009. Ca formă de evadare din rutina dăscăliei, ea a plecat în Cipru în 2009, în Pafos, unde a obținut un job de animator sportiv la un hotel. Nevoia de schimbare a început însă să-și spună din nou cuvântul, iar în 2011 s-a mutat în Grecia, unde a fost angajată ca instructor de karate la hotelul Traki.
De altfel, karatele sunt o mai veche pasiune de-a sa, în 2012 Sorana reușind să-și adjudece locul 3 la Mondialul de karate, o performanță remarcabilă. Din 2014 a revenit la catedra de educație fizică și sport, din motive personale. “Sportul liceal la nivelul Clujului, dar și la nivel național, se îndreaptă într-o direcție oarecum greșită, principalele cauze fiind infrastructura sportivă deficitară, inconștiența și lipsa conștientizării efectelor benefice ale sportului asupra sănătății. Trag nădejde că lucrurile se vor schimba în bine, această cupă a liceelor constituindu-se într-un exemplu în acest sens”, ne-a declarat doamna profesoară.
Toate informațiile (avancronici, cronici, fotografii) despre Cupa Liceelor NeuronKid 2016 pot fi accesate pe www.ovidiublag.ro la secțiunea Cupa Liceelor 2016 (partea dreaptă), dar si pe pagina oficială de Facebook a Bazei Sportive Napoca.
Un interviu de Cosmin Porumb.
*Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021*