Un clujean, Andras Szekely, noul antrenor al Elenei Gabriela Ruse

Andras Szekely

Clujeanul Andras Szekely (24 de ani), de trei ori campion național la categoriile de vîrstă 10, 12 și 16 ani și tenismen care a evoluat în circuitul ITF este începînd de astăzi noul antrenor al jucătoarei Elena Gabriela Ruse. 

Deși retras prematur din tenis, Andras Szekely nu a renunțat niciodată la ideea de a-și construi o carieră legată de acest sport, a muncit enorm, chiar și departe de casă și rezultatele ca antrenor au început să se contureze de la an la an.

O vreme a antrenat în Grecia, acolo unde l-a adus pe un tînăr jucător în vîrstă de 14 ani în top 100 în Europa.

Apoi s-a întors acasă, la Cluj iar acum a pornit la un nou drum, o nouă provocare, de data aceasta alături de una dintre cele mai valoroase tinere jucătoare din România, Elena Gabriela Ruse. 

Andras Szekely  spune despre această colaborare: “Sunt încîntat și recunoscător pentru această șansă, e ceva care mă motivează și vreau să reușim alături de Gabriela în tot ceea ce ne propunem. Ne așteaptă o serie de turnee WTA pentru care ne antrenăm din plin și vrem ca ea să urce rapid în clasament, astfel încît să prindă turneele de Grand Slam de anul viitor și acolo să obținem cît mai multe victorii. ”

Elena Gabriela Ruse (locul 250 WTA) a avut cea mai bună poziție în clasamentul WTA la simplu locul 197, atins pe 19 iunie 2018, iar cea mai bună clasare la dublu o are în acest moment, locul 186 mondial. Ea a jucat în acest an pentru prima dată în carieră într-un Grand Slam, la simplu, la Wimbledon, cînd a ratat de puțin o victorie cu Radwanska. În clasamentul ITF juniori a ajuns pe locul 7 mondial, realizat pe data de 18 mai 2015. Ea a ajuns în semifinale la simplu feminin de junioare la Wimbledon în 2014.

Ruse a debutat pe tabloul principal într-un turneu WTA la BRD Bucharest Open 2015 la dublu, în parteneriat cu jucătoarea Jaqueline Cristian.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
974 citiri

Leave a Reply